Îndepărtarea chirurgicală a endometrioamelor înainte de FIV nu îmbunătăţeşte rezultatele privind fertilitatea (studiu)
Medicul specialist în Reproducere Umană Asistata este cel căruia trebuie să i te adresezi în cazul în care endometrioza îţi afectează fertilitatea. Iată, însă, mai jos un studiu care vine să întărească teoriile conform cărora intervenţiile chirurgicale asupra endometrioamelor ovariene, înainte de începerea procedurilor FIV nu îmbunătăţesc rezultatele privind fertilitatea.
Astfel, în cadrul acestui studiu (vezi mai multe informatii aici) realizat de medicii spanioli, au luat parte 189 de paciente: 56 de femei au început direct procedurile IVF (in vitro fertilization), în vreme ce alte 133 au optat mai întâi pentru intervenţia chirurgicală asupra ovarului.
La final, s-a constatat că chistectomia laparoscopica a endometrioamelor ovariene, înainte de începerea FIV nu îmbunătăţeşte rezultatul privind fertilitatea (în cazul pacientelor asimptomatice). Ba mai mult, atunci când se optează direct pentru aceste proceduri, pacientele ar putea reduce din timp, costuri şi complicaţiile ipotetice ale operaţiei laparoscopice.
Pe de altă parte, medicii spanioli au susţinut că, în cazul în care pacientele cu endometrioame ovariene prezintă simptomatologie evidenta (dureri) şi recurg la tratamentul chirurgical conservator (corect realizat si care sa afecteze cat mai putin ovarul), aceasta nu afectează negativ procedurile FIV sau rata de succes în ceea ce priveşte injectarea intracitoplasmatica a spermei.
More