Poate nu intamplator am vorbit prima data la telefon cu Ana (pseudonim) in Joia Mare. Nu mai stiu cand si in ce circumstante mi-a scris pe Facebook, insa tin minte prima noastra conversatie telefonica. Factorul asta divin avea sa aiba o mare importanta atat in relatia noastra, cat mai ales in parcursul ei cu endometrioza.
Ana are 32 de ani si lucreaza in domeniul medical. A intrat pe grupuri in aceasta primavara si tot atunci a aflat ca are nevoie de operatie pentru endometrioza ei care ajunsese deja la stadiul 4. Bineinteles, si ea, ca noi toate de altfel, pe unde a fost a consultat cei mai buni doctori. Exista, insa, cateva diferente demne de a fi mentionate.
Nodul rectovaginal diagnosticat inca din Constanta, consultul (esuat) la o renumita doctorita in Bucuresti si dureri groaznice, aproape zilnic
Ana e o fata foarte vesela si zambitoare. Rasul ei este molipsitor. E ambitioasa, frumoasa, bineinteles, si mereu pusa pe sotii. Asta a fost secretul ei, cred eu, “trucul” care a ajutat-o sa mearga mai departe in aceste luni de chin, in acest ultim an care s-a scurs.
Spre deosebire de multe alte paciente, Ana stia de cativa ani buni ca are endometrioza. Fusese inainte la “n” doctori care habar nu avusesera sa ii puna un diagnostic (inclusiv in Italia), insa gasise in Constanta un medic suficient de bine pregatit incat sa ii spuna ca are endometrioza, inclusiv un nodul rectovaginal si ca trebuie sa ia anticonceptionale pentru asta.
Ceea ce a si facut pentru cativa ani buni pentru a-si tine in frau endometrioza.
Ajunsa in Bucuresti, insa, a decis sa mearga la o alta specialista, recunoscuta drept un medic cu experienta in endometrioza, asta datorita deselor aparitii tv.
Doamna doctor i-a dat toate planurile peste cap cand, consultand-o, i-a spus senin ca nu are nicio endometrioza. Ce chisturi, noduli, aderente?! Se parea ca, in cazul ei, endometrioza se evaporase.
La recomandarea acelei doamne doctor, Ana a intrerupt anticonceptionalele si si-a vazut mai departe de viata. Numai ca, in scurt timp, durerile si sangerarile masive s-au intors.
Ei bine, partea asta cu reintoarcerea situatiei negre cred ca o cunoastem cu toate. Imi dau seama acum ca e foarte important in acest punct sa nu renuntam. Sa nu capitulam. Sa nu ne lasam prada deznadejdii.
Stiti ce a facut Ana? Asa, printre zile pline de durere, tristete si neputinte, s-a intalnit cu o foarte buna prietena si au pus la bataie un plan.
“Era foarte simplu. Prietena mea avea probleme cu tranzitul intestinal. Eu aveam probleme ginecologice. Ne-am intalnit si ne-am spus ca noi nu ne lasam pana nu gasim un doctor bun. Problema era ca fiecare dadea numai peste nestiutori. Ea a fost la vreo 2-3 medici care incercau sa ii induca ideea ca constipatia e ceva natural in zilele noastre. Eu am fost la 2-3 medici care habar nu aveau de endometrioza. De fiecare data ne intalneam si ziceam hotarate “altul la rand”.
Asa a ajuns la un alt doctor recunoscut ca foarte bun in endometrioza, venit din Timisoara in Bucuresti. Nu usor, cu ceva interventii, imi povesteste razand, dar important a fost ca din vest pana in est vestile circula si, din fericire, la fel si prietenii gata sa te ajute.
Zile grele pana la operatie, coincidente stranii si o intrebare cat o promisiune!
Ana a avut simptome agresive inainte de operatie. Imi povestea cum fiecare scaun era un chin. Mai intai psihic pentru ca era aproape de ocluzie, apoi fizic pentru ca asta nu se intampla fara dureri mari de dimineata pana pe la vreo 2-3 dupa amiaza.
In tot acest timp, Ana lucra, se ducea la cabinet si isi castiga, bineinteles, traiul. Partea buna era ca, ori de cate ori incepea sa lucreze, uita de orice durere. Asta nu inseamna, insa, ca ele nu se intorceau la fel de violent a doua zi.
Destinul sau cineva de sus a facut in asa fel incat operatia Ana sa fie programata undeva in luna mai a acestui an. Zarurile au fost astfel aruncate incat doctorul ei sa o programeze ca una dintre operatiile realizate in cadrul conferintei lui.
Surpriza cea mare? Medicul invitat acolo, unul recunoscut international drept foarte bun in tratarea chirurgicala a endometriozei, Prof. Jorg Keckstein, avea sa o opereze si sa ii fie medic principal, alaturi de echipa medicala a spitalului Premiere din Timisoara.
Desi Ana incercase sa grabeasca RMN-ul, Hidro Colo CT-ul si vizita la medicul ei, toate astea fusesera cumva decalate independent de ea si de ceilalti. Poate tocmai pentru a fi ea cea operata de acel mare medic invitat in Timisoara.
Zis si facut! Toate lucrurile au fost stabilite, asa ca Ana si mama ei au ajuns la spital in ziua de dinaintea operatiei.
Mama Anei este o doamna comunicativa, indrazneata, puternica si cu mare credinta in Dumnezeu. Imi amintesc ca, intrate in cabinetul domnului doctor pentru ultimele intrebari a ascultat tacuta si cuminte, dupa care si-a indreptat spatele si a spus raspicat:
“Domnul doctor, as vrea sa va intreb si eu ceva. Dumneavoastra operati cu credinta in Dumnezeu?”
Liniste deplina. Eu m-am uitat la Ana, Ana la mine, apoi noi toate la domnul doctor care privea si dumnealui serios, cumva uimit de intrebare, insa nicidecum incurcat de aceasta. Asa ca raspunsul veni prompt:
“Bineinteles, doamna, eu sunt doar o unealta, nimic mai mult, restul il face Dumnezeu!”
Si asa domnul doctor a mai facut o mamica fericita.
Recuperare rapida, o mini “cadere” dupa cateva zile si un parcurs bun, asistat de doctori
Ana a “deschis” moda pozelor “de a doua zi dupa operatie”. Eu, de exemplu, nu am fost atat de viteaza si nu m-am putut ridica atat de repede din pat. Ana, in schimb, a fost cea mai harnicuta si puternica, asa ca, bineinteles, s-au impus si niste poze care sa ateste asta. Cu acordul ei, le-am mai trimis catorva paciente tocmai pentru a le intari convingerea ca nu e toata situatia asta atat de neagra pe cat ar crede ele.
Recunosc, am fost putin invidioasa la cat de frumos zambea Ana in a doua zi dupa operatie si cum isi ridica mandra punga de la tubul de dren si cea de la sonda urinara. Va spun, priceless!
Cu toate astea, si ea a avut parte de un moment ceva mai dificil la cateva zile dupa operatie cand nu s-a mai simtit atat de bine. Aerul conditionat, faptul ca statea langa balconul cu usa mai mereu deschisa, o infectie urinara desi analizele aratau toate bine, prea mult entuziasm pentru ca pleca din spital – toate astea i-au adus cateva momente de panica, finalizate, insa, cu bine.
Un lucru care pe ea a ajutat-o foarte mult, mi-a spus dupa aceea, a fost faptul ca atat dupa operatie, cat si in aceste momente mai dificile, a vorbit cu psihologul spitalului. Atunci a inteles anumite lucruri pe care, spune ea, le-a pus in aplicare si dupa ce a ajuns acasa si a reinceput sa mearga la psihologul care o consilia inainte.
Cert este ca totul s-a terminat cu bine.
Si Ana are rezectie de rect. Pentru cei care nu stiu, asta se face atunci cand esti diagnosticat cu nodul rectovaginal, care stenozeaza intestinul. Recuperarea apoi poate fi usoara, moderata sau mai grea.
La Ana a fost usoara spre moderata. In tot acest parcurs, insa, i-a avut alaturi pe medicii din Timisoara care i-au raspuns la orice intrebare, iar asta a contat, poate, cel mai mult.
Asa a ajuns ca acum, la aproape 4 luni de la operatie sa fie foarte bine, ba chiar sa isi planifice urmatorul city-break chiar la…Timisoara.
Ore in sir la telefon, aceleasi conceptii religioase si o prietenie, sper eu, de-o viata!
Acum un an si ceva dupa ce m-am operat, mi-am spus ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a ajuta cat mai mult fetele cu endometrioza si voi scrie cat mai mult pe aceasta tema, avand in vedere ca profesia mea este aceea de redactor. Au urmat interviuri, articole, comentarii pe grupurile Facebook etc. Apoi au venit si aceste discutii in privat cu unele fete care voiau sa afle mai multe, direct de la cineva care trecuse prin aceeasi experienta.
Asa am ajuns sa cunosc persoane minunate. Indiferent de ce se va intampla de acum inainte, cred ca acesta este marele meu “castig” in toata povestea asta. De a fi legat cateva prietenii frumoase si de a fi cunoscut oameni minunati.
Cu Ana lucrurile s-au legat foarte usor poate si pentru ca avem aceleasi conceptii religioase. Credem in Dumnezeu, in acele rugaciuni din inima pe care le faci in biserica, acasa, pe strada, dar care ajung mereu unde trebuie, credem in citirea de acatiste si de vizitarea unor manastiri/icoane cu har. Poate asta ne-a si ajutat sa trecem mai usor peste toate cate am indurat, si asta nu doar acum, de cateva luni.
Asadar, imi doresc mult ca prietenia cu fata asta frumoasa, blonda si cu dinti perfecti aliniati (doar e medic stomatolog, nu?!) sa dureze toata viata. Bineinteles, “sigur-sigur nu este decat un lucru” (vorba Anei, dar nu va spun semnificatia din spate ca e interzis la ora asta), insa eu cred ca dorinta asta mi se va implini.
Nu de alta, dar nu stiu de unde mai fac eu rost de un alt “antidot” la fel de eficient in a-mi inlatura orice urma de tristete, aparuta brusc chiar si ala 12 noaptea. E suficient sa ma sune, sa spuna o gluma si sa se porneasca pe rasul ala zgomotos si frumos ce ar binedispune si cel mai posomorat om.
Ca sa ma credeti ar trebui, stiu, sa o cunoasteti si sa o auziti, dar poate veti avea ocazia asta in cadrul vreunei intalniri dedicate endometrioza.
Pana atunci insa, eat, pray, love si heal yourself!
un articol de Marina Rasnoveanu
More
