Andreea – fata careia endometrioza nu i-a furat gingasia, bunatatea si dorinta de a trai
O stiam din pozele de pe Facebook. O fata mereu cu zambetul pe buze, alaturi de familie, prieten, dar si de cei doi caini (labrador si amstaff) pe care ii iubeste enorm. Ne unea acelasi lucru: aveam amandoua endometrioza. Nu ii stiam povestea, doar i-o intuiam, insa odata cu mutarea mea in Timisoara aveam sa aflu ca, de fapt, fata asta mica si scumpa, cum o catalogasem deja, ascunde o poveste mult mai cruda. Cruda, insa totusi atat de “inspiring”, veti vedea.
Pentru ca da, intalnirea cu Andreea Nicoleta Uruci, caci despre ea este vorba, te schimba intrucatva. La final, impresia generala a fost clara: “trebuie sa scriu un articol despre fata asta”.
Esentele tari, optimiste si cele care contin putin praf de stele se tin in sticlutele mici
Andreea e o fata frumoasa, mignona si jucausa ca un copil. Vorbeste repede, zambeste mult si face pauze tocmai pentru a te asculta. Nu rateaza nicio ocazie de a alinta cumva cainii pe langa care trecem. Imi povesteste, bineinteles, de cateii ei, pe care ii iubeste atat de mult si ii ia oriunde pentru ca efectiv nu poate sta fara ei.
De fapt, catelusilor ei le datoreaza foarte mult.
“Klaus, labradorul meu, m-a responsabilizat, m-a facut sa fiu mai rabdatoare, m-a invatat ce inseamna iubirea neconditionata si…mi-a adus dragostea, adica pe Razvan. Ne plimbam amandoi pe malul Begai, cu cainii, asa ne-am cunoscut. Razvan a venit la pachet cu Angus, amstafful lui. Am primit de fapt o dragoste la dublu”.
Ma opresc si ii spun ca am citit undeva ca, pentru a ne vindeca, unul dintre remedii este sa ne revarsam iubirea asupra animalelor si/sau copiilor.
Imi zambeste. Ceva imi spune ca ea nu duce lipsa de asta, ba chiar dimpotriva.
Si asa, discutia decurge firesc, de la vindecare la toate cele prin cate a trecut
Atatea visuri frumoase strivite la doar 25 de ani, dar apoi redesenate prin puterea Andreei de a crede in viata, in oameni si in destin!
Aud o groaza de povesti despre endometrioza. In general, severa. Care implica noduli rectovaginali, multe operatii pana cand ajungi la un chirurg bun, incercari nereusite de a avea un copil etc.
Andreea imi povesteste totul (aproape) cu zambetul pe buze. Cum s-a mai operat de doua ori pana acum, cum la a doua operatie, cea de acum 4 ani, doctorii de atunci au considerat ca aderentele ii cuprinsesera prea mult ovarele asa ca au intervenit radical, cum are astazi recidiva destul de avansata chiar daca a luat anticonceptionalele in continuu, asa cum se recomanda in endometrioza.
Eu, in fata ei, aproape ingrozita. Ma vede si, cumva pentrua a ma linisti, imi spune ca si doctorul ei de acum, si doctorul meu de altfel, a avut o reactie asemanatoare. Il cunoastem amandoua. Cum incearca el, mereu, sa prezerve fertilitatea unei femei, sa ii dea sanse sa conceapa chiar si prin faptul ca refuza sa opereze sau prin modul in care opereaza. Andreea, insa, a ajuns putin prea tarziu la el.
Andreea, se opreste, insa, si imi spune senina:
“Marina, nu-ti face tu griji ca eu sunt foarte impacata cu asta. Oameni buni si frumosi sunt peste tot in lumea asta. Oameni care te pot iubi oricum ai fi si prin orice ai trecut. Noi avem in vedere o multime de optiuni: si adoptia, si donatori de ovocite, deocamdata nu ma gandesc asa departe. Eu sa fiu bine”.
Replica asta e ca un beculet asa, ce mi se aprinde undeva in minte si in suflet. Daca fata asta imi spune mie asa, inseamna ca nu, nici eu nu am dreptul sa o privesc cu mila.
Nici eu, nici doctorul ei, nici prietenii, nici cunoscutii sau necunoscutii care vor afla despre ea.
Pentru ca nu e o victima. E un exemplu.
Nu e usor sa fii in situatia ei pentru ca asta vine la pachet cu o groaza de simptome si neplaceri peste care a trecut, rand pe rand, cu rabdare. Au implicat toate multa, multa durere si schimbari de tratament..
Si aici se opreste. Face o pauza.
Imi spune si ea ca nu intelege de ce endometrioza nu este recunoscuta. De ce lumea nu stie si nici nu ne crede. Pentru ca fetele sufera si sufera intr-un mod in care nimeni nu ar trebui sa o faca in viata asta. Imi spune ca ea vrea sa se implice. In orice se va face pentru endometrioza asta in Timisoara sau in tara!
Optimism, prieteni aproape, o iubire – cam tot ce ai nevoie pentru o poveste, de fapt, fericita!
Andreea e constienta ca socheaza un pic cu optimismul ei. Eu stiu ca, totusi, in spate se ascund si multe nopti nedormite, lacrimi si incercari de a fi bine, insa ceva imi spune ca, cumva, toate astea s-au estompat pentru ea.
A avut si norocul (sau poate l-a atras prin felul ei frumos de a fi) de a intalni oameni potriviti si dragi care au ajutat-o. Imi povesteste cum, la cea de-a doua operatie, s-a simtit ca o printesa cu toate florile trimise de prieteni si toate vizitele la spital. E drept ca s-a nimerit ca ziua ei sa pice atunci, insa a fost coplesita de atentia si dragostea tuturor prietenilor ei.
Nici nu a avut timp sa se gandeasca atunci la repercursiuni. Era fericita ca trecuse peste si ca durerile de dinainte nu aveau sa se mai intoarca. Cel putin asa crezuse atunci.
Prea putin se gandeste, insa, la trecut. Poate doar pentru a trage un semnal de alarma, insa acum totul e foarte clar pentru ea.
Iubeste, este iubita, are tot felul de noi planuri si visuri.
Ce o ajuta cel mai mult in tot acest parcurs? Prietenii, familia, dar cel mai mult Razvan, prietenul ei. Recunoaste ca i-a fost si ii este inca greu cu toate cele care vin cu endometrioza: dureri uneori, schimbari de diagnostice, consulturi repetate, dieta pe care incearca sa o respecte cat mai bine, insa toate astea sunt mult mai usor de dus pentru ca il are pe el alaturi.
Suportul si dragostea lui o fac nici sa nu le vada uneori. O fac sa creada cu tarie in oameni, in iubire si in “mai bine”.
La final, cand aproape sa ne despartim, isi cere scuze si se ridica:
“Scuza-ma, dar de cand am venit ma tot uit la catelusul ala. E tot labrador, ca al meu, vreau sa ma duc sa il smotocesc un pic!”
Zis si facut. Ma uit la ea, zambesc si imi spun ca poate asta e reteta. Sa faci mereu ceea ce simti, fara sa te gandesti ce vor spune cei din jur.
Cu siguranta mai aveam multe sa descopar la Andreea, insa timpul, in cazul nostru, a trecut mult prea repede. Ma bucur, insa, ca am descoperit si o astfel de poveste despre endometrioza, despre viata si despre o fata simpla, cu atat de multe de oferit.
Inca o data, Andreea e exemplul viu ca se poate. Ca viata nu e neaparat despre toate acele lucruri frumoase care ni se ofera, care vin sau pe care ni le facem, ci mai ales despre cum alegem sa reactionam in fata celor mai putin placute.
Iar fata asta frumoasa, mignona si jucausa ca un copil a reusit sa transforme tot ce i s-a intamplat intr-o poveste fericita. Ma uit la ea si imi spun ca, “ce studii, cercetari, oameni de stiinta si substante alopate?!”
Daca va gasi cineva “formula perfecta impotriva endometriozei”, va fi cu siguranta un om precum Andreea.
Un articol de Marina Rasnoveanu
P.S: Va reamintesc ca puteti fi la curent cu cele mai recente articole Endometrioză.ro sau cu alte informatii legate de endometrioza, dand like sau follow la aceasta pagina de Facebook: https://www.facebook.com/despreEndometrioza/