Asociația “Eu și Endometrioza”

Asociația “Eu și Endometrioza”

Asociația Eu și Endometrioza a fost înființată în primăvara 2017, de către paciente, pentru ajutorul altor femei care suferă de endometrioză și/sau adenomioză de la noi din țară.

PROIECTE REALIZATE PÂNĂ ÎN PREZENT:

  • Premieră în județul Constanța, două investigații imagistice importante: RMN cu protocol de endometrioză și Hidro Colo CT, proceduri care până în luna septembrie 2017 se puteau realiza numai în București și Timișoara. Astfel, pacientele din Dobrogea și nu numai pot realiza aceste investigații în Constanța, fără costuri ecagerate. Membrii Asociației Eu și Endometrioza beneficiază de reduceri semnificative la aceste două investigații.
  • Prima întâlnire din România organizată de o Asociație dedicată paciențelor cu endometrioză, între medicii timișoreni ai Endo Institute și aproximativ 30 de medici constănțeni, Scopul ei a fost conștientizarea endometriozei în rândul cât mai multor medici din județul Constanța. Speakeri invitați au fost Voicu Simedrea medic primar obstetrică ginecologie, co-fondator Spitalul Premiere Timișoara și  dr. Denisa Tișea, medic specialist radiologie-imagistică.
  • Pliantul Asociației de conștientizare a endometriozei, distribuit în peste 3000 de exemplare, în peste 10 orașe ale țării, exclusiv în cabinete medicale de familie, ginecologie și endocrinologie.
  • Primul website din România realizat de un ONG, dedicat pacientelor cu endometrioză: eusiendometrioza.ro lansat la 1 martie 2017, în luna dedicată mondial conștientizării endometriozei.
  • Workshopuri prganizate în București și Constanța în care am prezentat cu ajutorul specialiștilor certificați, tehnici de masaj de fertilitate, informații prețioase despre reglarea hormonală și rolul estrogenului în evoluția endometriozei, importanța exercițiilor yoga în managementul durerii.

– Întâlnirile lunare “Eu și Endo” dedicate pacientelor, la care speakeri invitați sunt medici ginecologi, medici de reproducere umană asistată, radiologi, nutriționiști, specialiști terapii alternative (terapie craniosacrală, yoga, terapie florală). Eu și Endo se dorește a fi un concept de evenimente lunare cu acoperire națională.

  • Grupul de suport online “Eu și Endometrioza” cu peste 1000 de membrii în numai un an de la înființare.
  • Participări în calitate de invitați la Conferința Medicală FemHelp Timișoara, Congresul Național de Uro-ginecologie Eforie Nord și Conferința Națională a Asociației române pentru Studiul Durerii București, pentru informarea pacientelor.
  • Am realizat diverse materiale și interviuri cu medici de prestigiu specializați în endometrioză, din afara țării și nu numai (ex. prof. Joerg Keckstein, Austria).
  • Peste 100 de articole medicale publicate în niciun an de la înființare, sute de ore de documentare și de suport pentru membrele Asociației și restul de paciente din țară.

 

OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI “EU ȘI ENDOMETRIOZA”

Ne propunem ca și în anul 2018 să continuăm eforturile și proiectele demarate,  anul acesta, acționând pe diferite direcții în sprijinul pacientelor. Astfel:

  • Educare: Vom organiza lunar și în 2018 întâlnirile “Eu și Endo” în diferite orașe din România,- Ne propunem să publicăm constant și în 2018 diferite tipărituri care să ofere tuturor o gamă cât mai largă de informații utile în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacientelor
  • Informare: Vom oferi și în 2018 în permanență informații relevante, folositoare și diverse legate de cât mai multe aspecte necesare în managementul endometriozei, interviuri cu diferiți specialiști, etc.
  • Ajutor: Vom oferi ajutor și pe grupul de suport online.
  • Suport: Ne propunem să contribuim la crearea unui cadru legislativ prin care fiecare dintre aceste paciente să poată beneficia de ajutorul statului, sub diferite forme, pentru a trata cât mai optim endometrioza.
  • Evenimente: Vom organiza periodic seminarii, conferințe, workshop-uri, ateliere, simpozioane, marșuri, festivaluri, orientate către conștientizarea și tratarea endometriozei și adenomiozei.

 

UNDE COMUNICĂM?

Website: www.eusiendometrioza.ro
Fb: Asociația Eu și Endometrioza
Grup de suport FB: Eu și Endometrioza
Email: eusiendometrioza@gmail.com

Vă așteptăm alături de noi în demers de conștientizare națională a endometriozei pentru a putea oferi pacienților cu endometrioză și/sau adenomioză o mai bună calitate a vieții!