Noutati

Cum au aparut endometrioza si durerile in viata mea

Am avut prima menstruatie la 11 ani: lunga si dureroasa, ca si celelalte de dupa. De atunci, multi ani, am auzit deseori comentarii de genul “asa esti tu”, “asa sunt unele femei”, “trebuie sa te obisnuiesti cu asta”. Undeva, in sufletul meu de copil, constientizam ca, totusi, orice ar spune adultii, nu, nu era ok sa ma simt atat de rau 5-6 zile pe luna. Dar am continuat. In adolescenta am ajuns pentru prima oara la ginecolog. Dupa aceleasi comentarii de mai sus, mi-a prescris primele anticonceptionale, in speranta ca lucrurile se vor imbunatati. Pierdeam foarte mult sange in fiecare luna si anemia se agrava tot mai mult. Le-am tolerat un an – un an jumatate. Dupa ce am renuntat la ele, in primii ani de facultate, lucrurile au luat-o complet razna.

Intai am facut o rana pe col, pentru care ginecologii din Ploiesti recomandau tratamente destul de agresive. Apoi, mi-a aparut un chist “ciudat” pe ovarul stang. Toti doctorii la care ajungeam imi spuneau ca arata destul de rau si nu mai pot sta mult asa. Intre timp, durerile, fluxul abundent, spasmele – toate continuau. Nimeni nu m-a luat in seama atunci cand le aduceam in discutie.
Timid, am inceput sa iau suplimente naturiste si sa fac unele schimbari in alimentatie: timid, adica nu atat cat ar fi trebuit. Probabil pe atunci nu constientizam cat de importanta este partea asta. Acum, imi pare rau ca nu a fost cineva care sa imi spuna cat de mult conteaza si o astfel de abordare. Poate lucrurile nu ar fi continuat asa.

Apoi, pe la 25-26 de ani, am avut pentru prima data acele dureri cumplite pe care nimeni nu le intelegea, nici macar in contextul menstruatiei: spasme inainte de ciclu, insotite imediat de varsaturi, febra uneori si incapacitatea de a ma mai misca. Tineau 3 zile, fix pana cand se declansa menstruatia si lucrurile incepeau sa fie mai ok si, mai ales, durerile se atenuau cu antiinflamatoare.

Dupa alti 2-3 ani, un doctor din Ploiesti mi-a recomandat sa fac CA125 (un marker pentru cancerul de ovar, aveam sa aflu mai tarziu) pentru acel chist care nu trecea, tot se marea si avea aspect ciudat. Valoarea a iesit foarte mare si, afland ca nici factorul genetic nu ma ajuta prea mult in acest sens, si-a pus mainile in cap, temandu-se ca nu cumva sa fie cancer si la mine.
Dupa o groaza de analize in plus sau repetate s-a dovedit ca nu era cancer, ci… endometrioza.
Da, au fost nevoie de 16 ani (de la 11 ani la 27 de ani) pentru a auzi prima data acest cuvant. Habar nu aveam ce inseamna, dar, fiind exclusa varianta cancerului ma gandeam ca, oricum, nu poate fi prea rau.

Mai rau poate nu e, dar cu siguranta e foarte, foarte rau.
Cam de atunci s-a declansat tavalugul: sangerari intre menstre, dureri violente inainte, tratamente hormonale agresive menite fie sa stopeze durerile, fie sa stopeze hemoragia care nu se mai oprea cu altceva, investigatii peste investigatii, dar, aveam sa aflu apoi, nu cele care ar fi trebuit facute etc.
In 2014 am fost operata pentru prima data de chist endometriozic. La privat, pentru ca la stat, internata fiind acolo cu cateva luni inainte, mi s-a spus ca “ei nu ma pot opera pentru ca e foarte grav si mi-ar scoate tot la 30 de ani”. Operatia din 2014 a fost ok, doar ca doctorul de atunci nu a stiut sau pur si simplu nu mi-a spus ca inainte de ea ar trebui sa fac un RMN, un Hidro-Colo CT, toate cu protocol de endometrioza. Dupa operatie, a mentionat ceva de niste aderente intre uter, ovar si intestin, dar atat.

La doi ani de atunci, aveam sa aflu ca, de fapt, problemele mele erau mult mai grave si nu se opreau la uter si ovar asa cum multi se gandesc cand se mentioneaza endometrioza.
Am avut norocul sa intalnesc un doctor care stie despre ce este vorba in afectiunea asta. Care lucreaza cu o echipa de doctori profesionisti si care nu considera ca e peste demnitatea lui de a-mi raspunde la orice intrebare ridicola as avea.
Sunt operata de aproximativ o luna. Endometrioza mea profunda, stadiul IV ajunsese la colon si ureter. Daca as mai fi stat mult, as fi ajuns la anus contra naturii.

Recuperarea e grea, dar nu imposibila, dar totusi aceleasi necunoscute au ramas: sa incep sau nu tratamentul hormonal care, oricum, e si el experimental, daca va reveni si daca va reveni la fel de agresiv, in acelasi loc, ce tratamente alternative sa incerc, la cat timp sa repet RMN-ul, de unde fac rost de bani pentru toate astea si, bineinteles, cum sa fac ca, pe langa toate astea, sa mai gasesc timp si energie pentru a-mi trai, de fapt, viata?

Cam asta e experienta mea cu endometrioza. Nu o urasc, face parte din mine, din drumul meu si am de gand sa fac tot ce imi sta in putere sa avem o relatie buna, dar cat mai indepartata.
Cred, insa, ca as avea dreptul ca, intr-o tara civilizata, costurile pentru toate astea sa imi fie decontate de stat si, mai ales, oamenii sa inteleaga si sa invete ce este de fapt boala asta agresiva, care uneori nici macar nu mai are legatura cu partea ginecologica.

Marina Râșnoveanu – 33 de ani, scris în iulie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *