Noutati

Ceaiurile in endometrioza

Ceaiurile in endometrioza

In multitudinea asta de informatii, nu mai stii nici care sunt ceaiurile benefice in endometrioza? O dilema aparent simpla, insa destul de complicata daca ne referim la ceaiurile pe care le putem administra pe termen lung sau in fiecare zi.

Imi amintesc ca, in adolescenta, beam litri intregi de ceai de codita soricelului. Exista conceptia aceasta, conform careia ceaiul asta ar reduce considerabil fluxul menstrual. Eu, insa, nu imi amintesc sa fi experimentat vreo imbunatatire in sensul asta.  Mai apoi, cand am fost pacienta unui doctor destul de cunoscut din Bucuresti, dupa nenumaratele controale pe care le faceam la 3-4 luni, asistenta s-a apropiat de mine si, pe un ton grav si cu o voce scazuta ca si cum imi marturisea un mare secret, mi-a spus ca stie ea  “leacul” pentru problema mea: ceaiul de codita soricelului baut in cantitati industriale daca se poate.

Am zambit amar gandindu-ma la cat de mult astfel de ceai am baut eu si, cu toate astea, cat de putin se ameliorase situatia mea.

La un moment dat, am descoperit teoria aceea conform careia “ pacientele cu endometrioza ar fi bine sa evite tot ce este estrogenic”. Sau fitoestrogenic, am citit eu la un moment dat.

De fapt, tin minte ca mi se recomandasera niste fitoestrogeni si nu, nu ma refer aici la usturoi, prune sau astfel de alimente, ci la un supliment alimentar. In mod ciudat, situatia s-a inrautatit, iar simptomele s-au accentuat. Asa am inceput sa cred ca si fitoestrogenii ne fac rau.

M-am documentat mai bine, si am gasit acest  articol al Melissei Turner, naturopatul din Noua Zeelanda care are, poate, primul site si primul grup dedicat metodelor holistice recomandate in endometrioza.

Ea mentiona acolo, facand referire si la cateva studii, ca fitoestrogenii ne sunt benefici numai pe hartie pentru ca, in practica, organismul pacientelor cu endometrioza nu tolereaza bine nici acesti fitoestrogeni (estrogeni cumva falsi, mult mai putin puternici decat cei ai organismului nostru) care practic determina corpul sa nu mai produca atata estrogen (negativ) in exces. Si aici un studiu medical care atesta ca fitoestroenii sunt cel putin complicati: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3074428/

Ei bine, de la teorie la practica e cale lunga, nu deschid aici discutia despre fitoestrogeni, cert este ca acesta era motivul pentru care mie ceaiul de codita soricelului nu imi facea bine: era fitoestrogenic, iar organismul meu nu il tolera, in loc sa produca mai putin estrogen, el producea mai bun, asta pe langa faptul ca organismul nu avea puterea sa dea afara acest exces de hormoni.

Asa am invatat ca, din pacate, multe dintre plantele pe care le foloseam pe atunci erau fitoestrogenice si imi inrautateau situatia.

Ok, nu suntem specialisti, nu putem apela in fiecare zi la naturopatul sau nutritionistul nostru pentru a-l intreba despre un supliment sau aliment despre care am citit ca ar fi fitoestrogenic (exceptand alimentele interzise, gen soia), insa sfatul meu, in acest caz, este sa va documentati temeinic si sa va ascultati corpul.

De exemplu, printre alimentele cu o concentratie mare de fitoestrogeni regasim soia, seminte de in, tempeh, ovaz, linte, seminte de susan, mere, morcovi, ulei de iasomie, rodie, cafea, lemn dulce, bere etc.

Dintre acestea, “recunoscute” ca fiind negative in endometrioza sunt primele doua. Personal, insa, experimentez reactii negative si la tempeh, linte (supa mai ales, nu crackers cu linte), susan, lemn dulce sau bere.

Am pornit discutia aceasta de la ceaiurile din plante. Si aici se aplica acelasi principiu. Nu e o garantie a eficientei daca ceaiul este din plante, trebuie sa fie si dintr-o planta ok pentru noi. Tocmai de aceea, ori de cate ori vrei sa cumperi un ceai nou, cauta respectiva planta si vezi daca e estrogenica. Mai apoi, daca nu gasesti nimic, asculta-ti propriul corp.

Inchei aici aceasta parantez si continui cu ceaiurile in care da, am incredere, fie pentru ca le administrez zilnic, fie pentru ca sunt studii solide in privinta lor.

Ceaiul de ghimbir

Ghimbirul are o multime de proprietati benefice: contine gingeroli, acei antioxidanti care lupta contra infectiilor, dar subtiaza si sangele, deci ne sunt de foarte mare ajutor, ajuta digestia, amelioreaza durerea si scad inflamatia in corp, ajuta rinichii sa functioneze mai bine si diminueaza intensitatea crampelor menstruale.

Asta e partea cumva teoretica.

Sa va spun experienta mea cu el. In primul rand, este un ceai perfect pentru a inlocui cafeaua. Da, in primele zile tot va veti simti ametit, insa apoi s-ar putea sa treaca reactia asta. Ceaiul de ghimbir – eu il beau caldut, indulcit cu un pic de miere si doar catodata ii adaug si lamaie, este delicios, simti ca iti incalzeste corpul, dar totodata si ca te trezeste, fiind si picant un pic.

Apoi, nu trebuie sa uitam de proprietatile lui antiinflamatoare. Cu afectiunea asta a noastra, tot timpul ar fi bine sa introducem in alimentatie ingrediente antiinflamatoare care sa contrabalanseze cumva ce se intampla in interior.

Apoi, gingerolii regasiti in ghimbir previn formarea cheagurilor de sange. Subtiind sangele, scade si riscul de cheaguri sau chisuri. Acum, eu nu pot spune ca ceaiul de ghimbir mi-a adus prea mari beneficii in acest sens, insa da, am simtit ca fluxul menstrual este mai fluid.

Ceaiul de papadie

Cu atatia hormoni in exces, e de la sine inteles ca ficatul este un organ destul de solicitat. Nu militez pentru detoxifierea lui drastica si agresiva, ba chiar dimpotriva. La capitolul ceaiuri, insa, ceaiul de papadie chiar ajuta.

Papadia ar putea creste productia de urina, stimuleaza sistemul imunitar, reduce estrogenul rau din organism, detoxifica vezica urinara si ne ofera antioxidanti, minerale si vitamine importante (A, B, K, calciu etc.)

Un studiu realizat in Canada a demonstrat ca un preparat special, facut din papadie, frunze de sfecla, cascara si Uva ursi poate scadea durerile asociate endometriozei, in doar cateva luni. Studiul a fost realizat pe 15 femei cu endometrioza, iar la final 12 au raportat o scadere a durerilor dupa administrarea acestui tratament.

Eu iau ceai de papadie pentru a-mi ajuta ficatul sa functioneze mai bine, mai ales ca folosesc atatea suplimente si, da, chiar simt o imbunatatire a tonusului general in zilele in care nu uit sa beau 1-2 cani de astfel de ceai.

Ceaiul verde

Compusul EGCG (epigalocatehina galat) din ceaiul verde este cel responsabil pentru inhibarea dezvoltarii tesuturilor endometriozice, sustine acest studiu. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19088106

Mai sunt alte cateva studii, cam de acelasi fel, pe care le veti regasi in sectiunea de studii. Ceaiul verde, gratie acestui compus, pare a fi foarte benefic, insa exista inca unele discutii legate de absorbit sau de faptul ca studiile realizate sunt efectuate mai mult in laborator sau pe animale.

Nu am incercat niciodata capsule cu EGCG, insa va pot spune ca experienta mea cu ceaiul verde nu este una fericita.

Chiar daca ma ajuta destul de mult pe parte de digestie, la ceva timp dupa ce il beau ma simt foarte slabita si ritmul cardiac mi se mareste.

Se pare ca ceaiul verde ar “scoate” fierul din corp si, in cazul in care ai o hemoglobina mai mica asta se simte.

Daca va place ceaiul verde si nu aveti astfel de reactii de la el, foarte bine, e si el un inlocuitor perfect pentru cafea. In schimb, daca va stiti cu ceva deficiente pe parte de fier sau alte vitamine, administrati-l cu precautie.

Acestea sunt ceaiurile sigure, cu ceva studii in spate, care pot fi administrate “a la long”, insa mai sunt alte ceaiuri “ocazionale”.

De exemplu, de curand am aflat ca ceaiul de roinita ne este de ajutor pentru ca e un foarte bun calmant si ajuta si in dezechilibrele glandei tiroide asociate deseori cu endometrioza. Pentru anumite dureri dupa urinare, iau un ceai pentru “Sanatatea rinichilor” realizat dintr-un mix de plante (dar niciuna nu este foarte fitoestrogenica) si, cand sunt racita, mai beau si ceai de tei. Acestea, insa, destul de rar si pe perioade scurte de timp.

Incercati mai intai ceaiurile “sigure”, dupa care, ori de cate ori mai doriti sa introduceti ceva nou, documentati-va si ascultati-va corpul. Oricum,, sfatul meu  eset sa nu va stresati prea tare in legatura cu ceaiurile benefice sau nu, si asta pentru ca nu putem pune semnul egal intre administrarea de soia, de exemplu, si a unui ceai care, poate, nu se regaseste in lista de mai sus.

un articol de Marina Rasnoveanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *