Noutati

Cat de stricta sau permisiva ar trebui sa fie dieta pentru endometrioza? – Jurnal de dieta (I)

Cat de stricta sau permisiva ar trebui sa fie dieta pentru endometrioza? – Jurnal de dieta (I)

In 2012 am fost nevoita sa fac prima “tura” de Diphereline care avea sa imi inhibe menstruatia 3 luni de zile. Dupa, am mai optat de cateva ori pentru o astfel de injectie, insa de fiecare data rezultatele au fost minime spre inexistente. Imi amintesc ca, in aceeasi perioada, o prietena m-a intrebat daca nu iau in considerare si varianta unei diete ceva mai restrictive, cel putin pe durata acelui tratament.

Am privit-o sceptica, nepasatoare, cu o ignoranta pe care azi, recunosc, mi-o reprosez. Singura mea scuza este ca, pe atunci, nu aveam un medic care sa imi vorbeasca despre alimentatia corespunzatoare, nu aveam sursele de informare necesare si, intr-adevar, nici nu se vorbea/scria atat de multe despre asta in contextul endometriozei.

Cand lucrurile s-au inrautatit foarte tare, adica undeva la inceputul anului 2014, am renuntat la cafea. Pur si simplu. Probabil am citit pe grupul Melissei Turner despre fete care facusera acest “switch”, se simtisera bine si am vrut sa incerc si eu. Tindem sa blamam postarile sau comentariile in care pacientele isi expun experientele intr-ale dietei sau suplimentelor, insa adevarul e ca, atat timp cat le preiei pe cele cu care rezonezi si mai ai si intelepciunea de a te consulta cu un medic, acolo unde e cazul, cred ca beneficiile sunt foarte mari.

Renuntarea la cafea a fost prima masura oarecum radicala pe care am luat-o intr-ale alimentatiei si nu mi-a fost greu deloc. E drept, 3-4 zile m-am confruntat cu o usoara oboseala dimineata, dar care a trecut destul de repede, iar cafeaua am inlocuit-o cu ceaiul de ghimbir, un foarte bun antiinflamator.

Apoi, a venit operatia din 2014, iar dupa aceea mi-am propus sa tin dieta destul de strict si sa pornesc propriul research intr-ale endometriozei. Am stat 2 saptamani pe Pubmed.com cautand studii despre endometrioza pentru ca intelegeam si eu ca nu ma mai pot baza (numai) pe articolele generale gasite pe internet.

Asadar, din mai 2014 pana in decembrie 2015 cand am ajuns la dl.dr. Voicu Simedrea am tinut o dieta cat de cat corespunzatoare, spun eu. E drept, nu era una stricta, care sa urmeze doar indicatiile pe care le gasisem eu. Nu era regulata, mai mancam din cand in cand si alimente interzise, insa, in mare, evitam totusi glutenul, zaharul, soia, carnea si ouale care nu erau din sursa sigura. La consultul din decembrie 2015, insa, cu toate ca simptomatologia mea era minima, aveam nodul rectovaginal de 4.5 cm si multiple aderente, asadar diagnosticul a fost clar: endometrioza stadiul IV.

M-am intrebat atunci daca dieta a avut intr-adevar vreun rol. Certitudini nu am. Cred, insa, ca dieta, asa cum am tinut-o eu pe acea vreme, a ajutat la diminuarea simptomelor si, cine stie, cumva la stagnarea bolii. Mai cred ca stadiul avansat al afectiunii era dat de anumite decizii pe care le luasem eu sau medicii de dinainte (trecusem deja, in mai 2014 printr-o prima  operatie, nu stiu cat de corect si complet realizata).

Bineinteles, intre timp au aparut din ce in ce mai multe articole despre endometrioza, inclusiv studii pe site-ul mai sus amintit, pe care pur si simplu “le devoram”.

Dupa operatia din iunie 2016, convingerea mea era aceea ca, pentru a functiona, dieta asta care acum mi se pare mai mult un stil de viata trebuie tinuta strict, poate chiar foarte strict.

Bineinteles, auzeam in jur tot felul de pareri contradictorii. Rude, prieteni, cunostinte sau alte paciente cu endometrioza nu erau de acord cu asta.

“Cum, sa nu iti faci tu o placere, cand si cand? Cum, sa nu mananci tu carne, si oua, si o felie de paine? Acum iti gateste mama, dar ce ai sa te faci cand vei sta singura, te vei casatori si va trebui sa gatesti pentru altii?”

Tot felul de teorii si pareri. Recunosc, cumva ma deturnau de la ceea ce credeam de fapt, si anume ca dieta, daca tot vrei sa o tii in scop terapeutic, trebuie sa o respecti 100%, dar totodata sa fii atenta nici sa nu te infometezi sau sa ai anumite carente nutritionale.

Cred acum, credeam si pe atunci ca, pentru a da un restart corpului, pentru a-i da o sansa sa se vindece, sa functioneze bine de acum, sa-si “aline” anumite hibe pe care, poate, le are din diverse motive (poluare, imunitate scazuta, mutatii de gene) etc. trebuie sa tii dieta asta “ca la carte”, sa o transformi in stil de viata si sa nu te frustreze ca nu poti sa mananci nu stiu ce aliment sau preparat.

Sase luni dupa a doua operatie am reusit. Asadar, din iunie 2016 pana prin martie 2017 am mancat exact asa cum credeam eu ca e bine: strict, dar da, cu cate o mica bucurie culinara la fiecare 6 luni.

Mai apoi, in viata mea s-au intamplat foarte multe: m-am mutat in Timisoara, au urmat cateva controale in care eram bine spre foarte bine (deci ma simteam cumva in siguranta, la adapostul acestui rezultat) , dupa care m-am lasat “acaparata” de prea multe voci care spuneau ca “dieta drastica e o prostie, e greu de tinut si nu se poate ca o data la saptamana sa nu mai calci si stramb”.

Asa ca am cedat. Intai pentru ca Timisoara cu ale ei terase si restaurante, cel putin in primele 2 luni, era foarte imbietoare. Mai apoi, pentru ca pofta vine mancand, iar unele alimente chiar dau mici dependente (da, da, e lucru demonstrat ca zaharul sau lactatele, de pilda, dau dependenta), asa ca organismul ajunge sa iti ceara acele mici placeri vinovate (dar si nocive in endometrioza). Dupa cateva luni de la aceste derapaje, la controlul ginecologic aveam un chist hematic de 4.5 cm. Doctorul deja cam ingrijorat, eu total relaxata.

  • Nicio problema, domnul doctor, sigur e de la dieta, sa vedeti dv ca se retrage daca am grija ce mananc si iau suplimente!

Dr. Simedrea m-a privit cumva neincrezator, insa a incuviintat sa mai asteptam 3 luni, timp in care sa nu iau anticonceptionale, ci sa continui cu o dieta stricta si suplimentele pe care stia ca le aleg in urma unui research personal extensiv.

M-am dus acasa si, ca de fiecare data, mi-am facut planul: o schema de suplimente ceva mai diferita, ajustata si, bineinteles, dieta drastica. Am avut atunci si noroc: tocmai intram in Postul Craciunului, asa ca mi-am gasit imediat o motivatie suplimentara.

Dupa post, insa, de Craciun am mai mancat una, alta: ba carne, ba cate o prajitura, insa nimic exagerat, spuneam eu. Cred ca, de fapt, nu reusisem sa ma intorc la acea mentalitate din iunie 2016.

In februarie 2017 eram perfect. Nici urma de chist hematic, totul bine rectovaginal, doar endometrul ceva mai gros. Atat! Cea mai buna ecografie din viata mea.

Am fost atat de fericita, incat pentru moment, am uitat de tot de dieta. Nu, asta nu inseamna ca nu am mai mancat corect, insa recompensa aceea de 6 luni eu am facut-o saptamanala. In plus, am avut si ghinionul ca la o luna de la acest episod sa ma loveasca o mare si puternica viroza. De aici, cred eu, s-a declansat tavalugul.

Aveam de luat atat de multe medicamente pentru viroza si astm incat efectiv nu mai exista timp si pentru suplimente. Eram atat de slabita din cauza virozei incat nu mai aveam putere si chef sa imi mai fac de mancare, asa ca prea des ajungeam in supermarketuri, cumparandu-mi te miri ce, doar din dorinta de a manca ceva consistent. Am dat uitarii studiile care aratau ca mancarea la conserva nu ne este indicata (din cauza substantelor regasite in conserva), asa ca am inceput sa mananc de cel putin 3 ori pe saptamana ton la conserva. Si, din pacate, lista asta de mici derapaje ar putea continua.

Menstruatia din luna urmatoare, insa, a venit la timp, nu am experimentat nimic iesit din comun, asa ca nu m-am ingrijorat deloc.

Dupa ovulatie, insa, au inceput primele probleme: durere si senzatie de presiune in partea stanga, jos, urmate la cateva zile de aparitia unei sangerari. Nu era menstruatie, ci pur si simplu hemoragie. S-a intamplat chiar de Paste, asa ca ajunsa acasa, in Ploiesti, nu m-am putut abtine sa nu mananc cateva preparate traditionale. Din nou, am simtit ca hemoragia se intensifica. Cum cu 2 luni inainte fusesem la control si era totul ok, am pus toate astea pe seama unui dezechilibru hormonal, mai ales ca si analizele de sange indicau acest diagnostic.

Pentru oprirea hemoragiei am incercat tinctura de traista ciobanului si Clorocalcin. Nici unul nu si-a facut efectul, insa.

De-abia in momentul in care am luat “remediile mele homeopate pentru stoparea sangerarii abudente” date de un medic specialist acum cativa ani, am reusit sa rezolv problema. (Calcarea Phosphorica si China Rubra, in dilutii cat mai mici, luate cate 4-5 granule din fiecare, din 45 in 45 de minute). Dupa 2-3 zile de la inceperea acestei scheme, totul a reintrat in normal.

A venit apoi ziua mea, moment in care, din nou, am zis ca nu are ce sa fie daca mai calc stramb inca o data. Imi amintesc ca am mancat o pizza in oras, iar acasa mi-am facut friptura de ied, culmea, carnea fiind bio.

A doua zi m-am trezit cu o durere ciudata, pe care nu o experimentasem niciodata pana atunci: o durere-presiune chiar deasupra uterului. Am stat cu durerea asta urata pana la urmatoarea menstruatie.

Lucrul diferit in acea luna a fost acela ca, desi durerea-presiune de deasupra uterului a disparut, din a 5-a zi a menstruatiei am inceput sa am dureri mari tot pe partea stanga. Era ceva destul de complex, dar in acelasi timp confuz: durerea pornea de pe mijloc, deci cumva de pe uter si se continua in stanga, pe ovar, ca mai apoi sa radieze in rect, acolo unde avusesem nodulul. Cate scenarii si ganduri imi faceam, mai ales ca durerea nu prea ceda cu nimic din ce luam naturist si, uneori, nici macar cu antiinflamatoare!

Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa ajung la medic. De fapt, atunci mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa ajung la medic inca din aprilie, de la primele simptome de acest fel. Zis si facut asa ca peste cateva zile aveam sa aflu ca endometrioza mea este ok, insa dezvoltasem un polip intrauterin care avea deja 1.4 cm. Aceea era cauza sangerarii mele intre menstre si a durerilor atat de ciudate experimentate in ultimele  luni.

Si, desi dl.dr. Simedrea m-a asigurat ca, in privinta endometriozei, totul este foarte bine (aveam totusi, 2 ani de la operatie, fara nicio leziune endometriozica), mi-am dat seama atunci ca m-am indepartat prea mult de la convingerile mele si de acele decizii intelepte de dupa operatie.

Vedeti voi, cred ca e foarte util sa ne oprim cand si cand si sa ne amintim de ce am ales sa mergem pe un anume drum, si nu pe un altul. Poate nu ar strica sa avem chiar o agenda in care sa ne notam tot felul de momente sau lucruri grave care nu se intampla, sau motivationale care sa ne inspire, dar pe care le-am putea uita in viitor.

Dupa ce m-am operat in 2016, dupa ce Dumnezeu m-a ajutat sa depasesc acele momente grele, imi repetam in continuu ca eu nu mai vreau sa trec niciodata prin ce am trecut. Am dezvoltat cumva o fobie pentru spitale, operatii si internari. Stiu, stiu, sunt oameni care trec prin lucruri si mai grave, nu contest asta, insa intotdeauna, in prima faza ne raportam la noi si la experientele noastre. E normal si bine sa se intample asta, pentru ca ceea ce traim noi ne motiveaza cu adevarat pe mai departe.

Asadar, la 1 luna de la operatie mi-a fost usor sa incep dieta drastica. Pe atunci, aveam proaspata in minte ziua aia din spital in care mi-a fost rau de am crezut ca mor, inca aveam scaun cu mare greutate, proiectele lasate in stand by inainte de operatie isi cereau drepturile, situatia mea financiara nu era deloc roz – o groaza de motive reale, prezente, pentru a tine dieta foarte bine, de a lua suplimente si de a nu ma intoarce niciodata in acel punct.

La doi ani distanta, dupa ce am stat, am analizat situatia, mi-am reactivat aceste motivatii si mi-am schitat o cale de urmat, dieta drastica a redevenit o constanta in viata mea.

Repet, de fapt, nu o dieta, ci un stil de viata. Asa cum mai spus, a fost foarte clar ca trebuie sa elimin de tot zaharul, glutenul, soia si lactatele.

Apoi, de asta data am lasat deoparte si carnea si ouale. De ce? In ultimele luni avusesem experiente negative cu ele, asa ca pur si simplu nu am mai vrut sa risc nimic. Mi-au fost de-ajuns “dovezile” de pana atunci. In privinta oualor, nu mi-a fost si nu imi e inca foarte clara situatia lor, insa nici aici nu am vrut sa risc, cel putin o perioada.

Bineinteles, de pe lista am mai taiat conservele, indiferent de tipul lor, dar si carbohidratii, aici incluzand chiar si pastele cu orez si cartofii albi.

Asta a fost schema cu care am plecat la drum. Curand, insa, am observat ca si alte alimente imi dadeau reactii ciudate, desi ele nu se aflau pe lista “alimentelor interzise”.

Citisem deseori despre acel “jurnal de dieta”, insa niciodata pana atunci nu l-am considerat necesar. Acum, cu atat de multe schimbari, am inceput si eu un astfel de jurnal care, veti vedea, m-a ajutat foarte mult.

Vreau sa mentionez ca, intre timp, am inceput si schema aceea de suplimente ceva mai elaborata despre care va voi spune intr-un alt articol, insa mai intai, iata cum arata acest mic jurnal de dieta, pe doua saptamani. Recomand oricarei paciente cu endometrioza sa aiba un astfel de jurnal. Veti vedea mai jos cum si de ce ar fi extrem de benefic sa va faceti timp pentru o astfel de activitate.

Mentionez ca dupa ce am inceput sa tin dieta asta, plus suplimentele mai sus amintite, au disparut total simptomele acuzate in lunile precedente.

Va  urma

un articol de Marina Rasnoveanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *